Din cele mai vechi timpuri, oamenii se foloseau de forța vindecătoare a plantelor pentru a se trata de diferite boli. Plantele au fost întotdeauna mijloace ieftine şi eficiente pentru tratarea bolilor la oameni şi animale. Cunoştinţele legate de plantele bune de leac se transmiteau pe cale orală din generaţie în generaţie. Omul satului tradițional și-a căutat leacul în natura înconjurătoare făcând, fără să știe, muncă de cercetare.
Astfel, cunoașterea lumii vegetale a fost o preocupare importantă și pentru locuitorii satelor sălăjene din cele mai vechi timpuri, deoarece această lume era o sursă inepuizabilă de materii prime care erau utilizate în activitățile lor cotidiene.
Leacurile băbești erau stăpânite de bătrânele care știau tainele plantelor medicinale, când se culeg, în ce zi din an, la ce oră a zilei și, mai ales, cum puteau fi folosite virtuțile lor. Cele mai multe plante, însă, pentru fi bune de leac și a avea un efect garantat, se culegeau în Ziua Crucii:
„Tătă buruiana are on leac. Aşe să ştie că tătă buruiana şi floarea îi bună pântu ceva, da trebe să ştii când o iei. În Zâua Crucii, în 14 septembrie luau buruiene di pă hotar, culeje tăte, tăte florile: podbal, romoniţă, coda şoarecelui, potroce, multe plante, da luate numa în Zâua Crucii. Atunci nu să dăde cu ierbiciduri, amu nu mai poţi culeje că să dă cu tăt felu de ierbiciduri, amu nu-s bune numa di pă pădure” – Sabău Floare, n. 1951, Mal, Sălaj, 2021.
„De Zâua Crucii să culejeu multe pome de leac. Merem după prune bistriță și făcem cruci din ele. Le înșiram pă o nuielușe și făcem cruce. Așe era obiceiu de Zâua Crucii. Aceie să țâne în pod și să mâncau câte una când avei oarice. Tăt atunci să lua berbeniță din Zâua Crucii și corne. Alea le luai când îți mere burta. Berbenița să usca și când avei ceva umflătură la picior sau te dure mandulile, tăiei on pic de coje de aceie și o legai acole. Busuioc mai lua din grădină de Zâua Crucii și-l punem la uscat la grindă” – Jarca Floare, n. 1934, Drighiu, Sălaj, 2023.
Leacuri, remedii și rețete din satul tradițional sălăjean
Negi – mnijei
„Era o buruiană pântu mnijei: buruiana mnijeiului, aceie o luai în Zâua Crucii, are o floare galbână, are nişte codiţe mărunte, mărunte, ca mnijeii. O culeji atunci şi o uşti la umbră şi cu aceie te freci pă mnijei. Pruncii mnei o avut vreo zece pă mână, fata o avut şi pă faţă, da numa aşe am scăpat. Da aceie musai să o culeji în Zâua Crucii da demineaţa pă rouă, s-o culeji cu roua pă ie şi te freci pă mnijei” – Sabău Floare, n. 1951, Mal, Sălaj, 2021.
„Cine ave negi, zîce că dacă te freci de mort, dispar, de tri ori să facă așe pă pielea mortului că de obicei pă dejete apar negii. O femeie de aici o zâs că plin o avut și când o murit bărbatu ei, s-o frecat și i-o trecut tăți” – But Viorica, Peceiu, Sălaj, 2023.
Tuse măgărească
„Pune înt-on borcan tăt câte on rând de frunză de potbal apoi miere, apoi iară frunză, tăt așe rânduri și borcanu astupat bine îl îngropa câteva zâle în pământ. Știu că era așe negru și când tușem ne dăde câte o limguriță de aceie. Tât pântu tuse ne mai dăde ceai din coji de nuci” – Perșe Lucica, n. 1956, Motiș, Sălaj, 2022.
„Ceaiu de soc îi bun pântu tuse, pântu răceală. Să pun flori de alea uscate și să hierb și apoi o linguriță de miere și să be călduț. Tăt pântu tuse mai era bună ridichea neagră. Să scobește o didiche, să pune în mnijlocu ala o lingură de miere și să lasă să lesă sirop. Ala îi tare bun de tuse” – Pece Pamfil, n. 1943, Bodia, Sălaj, 2021.
„Dacă tuşe zâce că-i tusă măgărească şi merem unde era măgăriţă şi mulje lapte de ala şi îi dădem să be. Io m-am dus în Crasna, şi ne-am dus muieri mai multe şi ai mei prunci tuşeu şi o bătrână o zâs cătă mine du-te acasă şi sparje on ou şi pune gălbenuşu şi pune o coscă de miere şi-l bate bine şi le dă. Le-am dat şi altu în veci nu mi-o mai tuşit. Io cu ace i-am tămădit” – Sava Borz, n. 1932, Meseșenii de Sus, Sălaj, 2016.
Fola pământului, frunza tăieturii și beșina calului pă rană
„Copilu mneu s-o tăiet în cosa neni, și-o tras picioru pă cosă, di la noda piciorului până-n fațî. Bătrânu i-o cotat fola pământului, aceie să face așe ca o teacă și mole, îi ca o ciupercă și este ceva praf în ie. Mai zâce bătrânii că pă cocătură, dacă țî s-o infectat și s-o copt să pui beșina calului” – But Viorica, Peceiu, Sălaj, 2023.
„Frunza tăieturii era când te tăiei la jejet, îi o frunză porosă, traje puroiu, nu lasă să se infecteză. Când te tăiei, o pui acole, așe verde și te leji și să vindecă. Noi o mai punem în pălincă păstă iarnă. Io mi-am crăpat on jejet cu săcurea când crăpam lemne, numa frunză de aceie mi-am pus, o leji pă rană, în câteva zâle să vindecă, îi minune” – Fărcaș Nicolae, n. 1943, Brâglez, Sălaj, 2019.
Bube dulci la copii
„Pântu bube dulci la prunci, aprindeu pojornica uscată și scrumu ala îl amestecau cu groștior și unjeu coptiii” – Bonțe Avram, n. 1936, Bodia, Sălaj, 2021.
„Demult pruncii făceu tare multe bube dulci şi era on scai care nu creşte mare şi are o floricică galbână. Aduce scai de ala şi-l aprinde şi cenuşa o amesteca cu groştior şi îl unje cu de aceie şi-i trece” – Țârle Tatiana, n. 1948, Sâg, Sălaj, 2022.
„La coptii mnici îi pune în apă când îl scălda, îi pune clocotic, nu mai ieste amu, când le ieşeu la prunci ceva bubiţă mnici ori beşici, hierbe o mână de clocotic şi-l spăla cu apa ceie şi-i trece” – Buciuman Aurelia, Meseșenii de Sus, Sălaj, 2014.
Olimpia Mureșan, muzeograf
(articol apărut cu sprijinul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, www.muzeuzalau.ro)